Nr. 1/2/237/20.11.2008
Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA vă informează că în data de 20.11.2008, în jurul orei 2:58, două vagoane (vagoanele 7 şi 8 de la locomotivă) din compunerea trenului de marfă 59480, care circula pe linia neinteroperabilă Dorobanţu - Medgidia - Romcim, s-au răsturnat de pe podul care traversează canalul Dunăre Marea Neagră pe linia Feteşti - Constanţa.
În acest moment, din cauza blocării gabaritului liniei Feteşti - Constanţa traficul feroviar este închis pe ambele fire de circulaţie, spre şi dinspre Constanţa.
Menţionăm că trenul 59480 aparţine operatorului de transport feroviar privat UNIFERTRANS şi transporta calcar. În urma incidentului nu au fost înregistrate victime.
La faţa locului s-au deplasat comisiile de cercetare ale CFR SA şi ale AFER, precum şi echipele de intervenţie ale districtelor de linii şi instalaţii din cadrul Regionalei CF Constanţa care, cu ajutorul mijloacelor de intervenţie (macara de 125 tone şi drezine pantograf), încearcă să elibereze gabaritul astfel încât traficul feroviar să poată fi reluat în cel mai scurt timp.
Până la redeschiderea circulaţiei, călătorii vor beneficia de transbordare auto între staţiile Dorobanţu şi Medgidia, iar din aceste staţii s-au format două garnituri speciale pentru destinaţiile Constanţa sau Bucureşti.
În urma acestui incident a fost afectată infrastructura feroviară.
Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA recomandă publicului călător ca înainte de efectuarea călătoriei de la Constanţa şi de la Bucureşti să solicite informaţii despre întârzirile acumulate în parcurs în staţiile şi agenţiile CFR din Bucureşti şi Constanţa.
Mulţumim călătorilor pentru înţelegere şi îi asigurăm că toate măsurile operative întreprinse de angajaţii feroviari au ca principal scop redeschiderea traficului în cel mai scurt timp şi desfăşurarea circulaţiei feroviare în condiţii de deplină siguranţă.
Documentul de Referinţă al Rețelei CFR
Document de Referinţă al Reţelei (DRR) este elaborat de CFR pentru a descrie serviciile pe care CFR le oferă clienţilor care doresc să opereze trenuri pe infrastructura feroviară administrată de CFR.
DRR 2022 DRR 2023 ARHIVA Proceduri Operationale
ANUNŢURI
- Anunt privind extinderea perioadei de depunere a documentelor pentru ocuparea postului de Director Financiar Interimar al CNCF „CFR” – SA
- Anunt privind Ocuparea postului de Director Financiar Interimar al CNCF „CFR” – SA
- Anunțul de prelungire a procedurii de recrutare pentru pozițiile de membri în Consiliul de Administrație al Companiei Naționale de Căi Ferate „CFR” - SA
- Anunt de recrutare pentru pozitiile de membri in Consiliul de Administratie al CNCF "CFR"
- Achiziţii publice