INFO CĂLĂTORI

 

Informatii din circulaţie

Informaţiile din circulaţie sunt variabile, valabile doar pentru data şi ora solicitării lor. 

Nu ne asumăm răspunderea pentru eventuale pagube directe, indirecte sau circumstanțiale produse prin utilizarea acestor informații

În caz de urgenţe, apelaţi numărul european unic 112. Gratuit în orice reţea de telefonie

HARTA REŢELEI CFR

 

BIROUL DE PRESĂ‚, INFORMAŢII ÅžI RELAŢII CU PUBLICUL

Nr:1/2/545/16.12.2011

 

 

 

COMUNICAT DE PRESĂ‚

16.12.2011

 

Compania Natională de Căi Ferate “CFR” SA vă informează că circulaţia feroviară între staţiile Câineni şi Cornetu (staţii aflate pe secţia de circulaţie Podu Olt – Piatra Olt) a fost redeschisă în condiţii de siguranţă, la ora 11.58.

Vă reamintim că, în această dimineaţă, în urma unui accident rutier produs pe şoseaua paralelă cu calea ferată, un tir şi un autoturism au intrat în gabaritul căii ferate.

Din cauza acestui accident cele trei trenuri de călători, care au staţionat până la eliberarea gabaritului, vor ajunge la destinaţie cu întârzieri cuprinse între 60 şi 150 de minute:

-                      trenul Regio 2068 care circulă în relaţia Sibiu - Rm. Vâlcea – 150 de minute întârziere

-                      trenul InterRegio 1724 care circulă în relaţia Craiova - Bucureşti – 90 de minute întârziere

-                      trenul Regio 2061 care circulă în relaţia Piatra Olt – Sibiu – 60 de minute întârziere

Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA cere scuze pasagerilor pentru disconfortul creat de acest accident rutier şi îi asigură că toate măsurile operative întreprinse de angajaţii feroviari au avut ca principal scop reluarea traficului în cel mai scurt timp şi în condiţii de siguranţă.

 

 

 

 

 

Åžef birou,

Oana Brânzan

Documentul de Referinţă al Rețelei CFR

 

Document de Referinţă al Reţelei (DRR) este elaborat de CFR pentru a descrie serviciile pe care CFR le oferă clienţilor care doresc să opereze trenuri pe infrastructura feroviară administrată de CFR. 

 

 DRR 2019        DRR 2020 PROIECT       ARHIVA