SERVICIUL COMUNICARE Tel/Fax: 021.317.74.38; int CFR: 122312/122905
COMUNICAT DE PRESĂ
Program educaţional Cu ce călătorim? la Gara de Nord
Bucureşti, 20 noiembrie 2013
Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA informează că joi, 21 noiembrie 2013, ora 14.00, în Gara de Nord - sala de aşteptare (cl. I) -, vor fi acordate diplome de participare preşcolarilor din Grădiniţa Casa Fericirii pentru realizarea unor desene cu tematică feroviară în cadrul proiectului educaţional Cu ce călătorim?
Programul Cu ce călătorim?, realizat în parteneriat CNCF CFR SA – Asociaţia Grădiniţa Casa Fericirii (în perioada 11.11.2013 – 22.11.2013), este un proiect educaţional şi de socializare prin care preşcolarii şi-au însuşit cunoştinţe noi despre elementele-componente ale unei gări, fiind implicaţi direct şi într-o activitate educativă nonformală despre ce paşi trebuie urmaţi pentru o călătorie cu trenul – birou de informaţii, casele de bilete, intrarea/aşteptarea pe peron şi urcarea în tren.
În programul actual de reformă a educaţiei, parteneriatele cu instituţiile statului sunt considerate priorităţi în formarea tuturor categoriilor de elevi, implicarea reprezentanţilor CFR SA în cadrul proiectului Cu ce călătorim? având drept scop completarea şi consolidarea informaţiilor însuşite de preşcolari prin activităţile teoretice desfăşurate în unităţile şcolare.
......................................................................................................................................................
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA - companie care administrează infrastructura feroviară publică - desfăşoară o activitate de interes public şi contribuie la libera circulaţie a persoanelor, mărfurilor şi a bunurilor în interiorul ţării şi peste graniţă, în condiţii ecologice, eficiente şi de siguranţă.
Purtător de cuvânt,
Oana Brânzan
Nr. tel: 0740.121.759
Documentul de Referinţă al Rețelei CFR
Document de Referinţă al Reţelei (DRR) este elaborat de CFR pentru a descrie serviciile pe care CFR le oferă clienţilor care doresc să opereze trenuri pe infrastructura feroviară administrată de CFR.
DRR 2022 DRR 2023 ARHIVA Proceduri Operationale
ANUNŢURI
- Anunt privind extinderea perioadei de depunere a documentelor pentru ocuparea postului de Director Financiar Interimar al CNCF „CFR” – SA
- Anunt privind Ocuparea postului de Director Financiar Interimar al CNCF „CFR” – SA
- Anunțul de prelungire a procedurii de recrutare pentru pozițiile de membri în Consiliul de Administrație al Companiei Naționale de Căi Ferate „CFR” - SA
- Anunt de recrutare pentru pozitiile de membri in Consiliul de Administratie al CNCF "CFR"
- Achiziţii publice