SERVICIUL RELATII MASS-MEDIA Tel/Fax: 021.317.74.38; int CFR: 122312/122905
 
Nr:7/3/199/23.07.2014
 
CFR SA a adjudecat 3 secţii de cale ferată neinteroperabile din Timişoara
 
Bucureşti, 23 iulie 2014
 
Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA informează că, la licitaţia publică, 
 
încheiată miercuri, 23 iulie 2014, la Bursa Română de Mărfuri, au fost adjudecate 3 
 
secţii de cale ferată neinteroperabilă, de pe raza de activitate a Sucursalei Regionale CF 
 
Timişoara. 
 
Operatorul economic SC RC-CF TRANS SRL, în calitate de gestionar de infrastructură 
 
feroviară, a adjudecat secţiile de circulaţie Nădab – Grăniceri, Timişoara Nord – Jimbolia 
 
şi Timişoara Nord – Timişoara Vest. Preluarea secţiilor adjudecate, inclusiv a serviciilor de 
 
transport feroviar public, se va face în maximum 3 luni de la adjudecare.
 
Gestionarii de infrastructură desemnaţi câştigători sunt obligaţi să preia şi personalul CFR sau 
 
care îşi desfăşoară activitatea pe secţia sau grupul de secţii aferent necesar pentru asigurarea 
 
pachetului minim social existent la momentul închirierii, conform legii. Durata de valabilitate 
 
a contractului de închiriere este de 4 ani. 
 
Pentru grupele de secţii neadjudecate, licitaţia pentru închiriere se va repeta pe 19 august 
 
2014, dată limită şi pentru depunerea ofertelor.
 
“Prin închirierea infrastructurii feroviare neinteroperabile, CFR SA respectă angajamentele 
 
Guvernului României cuprinse în Scrisoarea de Intenţie, iar gestionarii de infrastructură 
 
care vor administra aceste secţii de cale ferată îşi aduc aportul la menţinerea transportului 
 
feroviar de călători şi de marfă în aceste zone”, a declarat Macarie MOLDOVAN, director 
 
general al CFR SA.