INFO CĂLĂTORI

 

Informatii din circulaţie

Informaţiile din circulaţie sunt variabile, valabile doar pentru data şi ora solicitării lor. 

Nu ne asumăm răspunderea pentru eventuale pagube directe, indirecte sau circumstanțiale produse prin utilizarea acestor informații

În caz de urgenţe, apelaţi numărul european unic 112. Gratuit în orice reţea de telefonie

HARTA REŢELEI CFR

 

DIRECŢIA RELAŢII INTERNAŢIONALE ŞI MASS-MEDIA

Serviciul Relaţii Mass-Media.............................................................el/Fax: 021.317.74.38; int CFR:122312/122905

Nr:7/3/162/07.05.2015

 

 

 

COMUNICAT DE PRESĂ

 

 

 

CFR SA reabilitează 37 de treceri la nivel cu calea ferată

 

 

 

Bucureşti, 7 mai 2015

 

Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA organizează pe 23 iunie 2015 licitaţie deschisă pentru atribuirea contractului care are ca obiectiv modernizarea a 37 de treceri la nivel cu calea ferată de pe raza de activitate a Sucursalelor CF Galaţi şi Iaşi.

 

Valoarea estimată a contractului este de 20.349.488 lei (fără TVA), sursa de finanţare fiind asigurată din fonduri externe nerambursabile FEDR şi fonduri de la Bugetul de Stat.

 

Perioada de execuţie a lucrărilor este de 48 de luni (24 de luni perioada de execuţie, 24 luni perioada de garanţie), iar criteriul de selecţie va fi prețul cel mai scăzut (cu respectarea în totalitate a prevederilor menţionate în caietele de sarcini, în proiectul tehnic şi în documentaţia de atribuire).

 

Modernizarea celor 37 de treceri la nivel, situate în judeţele Suceava, Iaşi, Bacău, Vaslui, Galaţi, Vrancea, Brăila şi Buzău are drept scop îmbunătăţirea traficului şi creşterea siguranţei pe calea ferată, fiind cuprinse în proiect lucrări la infrastrcutura şi suprastructura căii, la instalaţiile de semnalizare, precum şi la cele de telecomunicaţii.

 

Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 23.06.2015, la ora 10.00, deschiderea acestora urmând să aibă loc în aceeaşi zi, la ora 12.00, la sediul Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA.

 

Anunţul de participare al procedurii este publicat în Sistemul Electronic al Achiziţiilor Publice (S.E.A.P.), la adresa www.e-licitatie.ro şi conţine informaţii asupra modului de desfăşurare a procedurii, precum şi documentaţia de atribuire.

...............................................................................................................................................................................................

Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA- companie care administrează infrastructura feroviară publică - desfăşoară o activitate de interes public şi contribuie la libera circulaţie a persoanelor, mărfurilor şi a bunurilor în interiorul ţării şi peste graniţă, în condiţii ecologice, eficiente şi de siguranţă.

 

 

 

 

Şef Serviciu

Oana BRÂNZAN

 

Declaraţia Reţelei CFR

Dacă doriţi să vizualizaţi Documentul de referinţă al reţelei CFR, sau orice document publicat în legătură cu acesta, apăsaţi aici

Pentru descărcare, apăsaţi aici