INFO CĂLĂTORI

 

Informatii din circulaţie

Informaţiile din circulaţie sunt variabile, valabile doar pentru data şi ora solicitării lor. 

Nu ne asumăm răspunderea pentru eventuale pagube directe, indirecte sau circumstanțiale produse prin utilizarea acestor informații

În caz de urgenţe, apelaţi numărul european unic 112. Gratuit în orice reţea de telefonie

HARTA REŢELEI CFR

 

SERVICIUL MASS-MEDIA                                                                                             Tel/Fax: 021.317.74.38; int CFR:122312/122905

 

 

 

Comunicat de presă

 

Trenurile circulă în condiții de iarnă, dar asigură legătura cu toate marile orașe

 

Bucureşti, 17 ianuarie 2016

 

Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA vă informează că traficul feroviar la această oră se desfășoară în condiții de ninsoare viscolită și rafale puternice de vând de până la 80 km/h, graficul trenurilor fiind însă adaptat pentru a asigura legătura pe calea ferată cu toate centrele urbane, îndeosebi cu cele din sud-estul țării.

 

Până la această oră nicio linie de cale ferată nu a fost închisă, a fost redus doar numărul de trenuri care asigurau circulația la nivel local pe anumite segmente de cale ferată de pe o magistrală, măsură care a permis astfel continuitate în traficul feroviar, dar și posibilitatea de a interveni cu pluguri pentru deszăpezire în aceste ferestre de grafic.

 

Menționăm faptul că între București - Constanța (și retur) au circulat până la această oră, 5 perechi de trenuri, fiind redus doar numărul garniturilor care opreau în stațiile intermediare de pe această magistrală, călătorii fiind preluați de trenurile rămase în circulație.

 

La ora 14.00 a plecat un tren de călători din București cu destinația Constanța, următorul tren fiind programat să plece din Gara de Nord tot cu destinația Constanța la ora 16.00, iar de la Constanța spre Capitală este programat un tren la ora 17.00, iar următorul la ora 19.00.

 

Până la ora 15.00, pe următoarele 10 tronsoane din cauza condițiilor meteo nefavorabile a fost redus numărul de trenuri, dar se asigură continuitate în graficul de circulație:

 

-          București Nord - Constanța

-          București Obor - Constanța

-          Constanța - Mangalia

-          Constanța - Țăndărei

-          Țăndărei - Fetești

-          Ciulnița - Slobozia Veche

-          Calarasi Sud - Ciulnita

-          Tulcea – Medgidia

-          București Nord – Târgoviște

-          Tecuci – Iași.

 

Pe segmentele de cale ferată București - Lehliu, Urziceni - Slobozia și Videle - Giurgiu acționează și la această oră plugurile pentru deszăpezire, iar personalul feroviar intervine constant pentru curățarea liniilor și a componentelor de cale ferată, la intrarea și ieșirea din gări.

 

De asemenea, menționăm faptul că, echipele de intervenții au acționat și pentru remedierea deranjamentului tehnic înregistrat la sistemul de alimentare cu energie electrică a liniilor de contact din Gara de Nord, aferente peroanele 5-14, lucrările de remediere fiind finalizate în jurul orei 13.50. Deranjamentul s-a produs pe fondul depunerii unor cantități mari de zăpadă viscolită peste liniile de contact din zona Pasajului Grant și a Podului Basarab.

 

Pasagerii sunt rugați să plece la drum doar dacă este necesar și de asemenea, doar după ce s-au informat telefonic la gara din localitatea despre graficul de circulație al trenului cu care intenționează să călătorească.

 

Pe site-ul companiei www.cfr.ro sunt funcționale și actualizate permanent camerele web http://www.cfr.ro/index.php/component/content/article/2-uncategorised/2273-camere-web din gările București Nord, Brașov, Craiova și Timișoara care indică ora de sosire/de plecare a trenurilor, precum și programul trenul meu http://www.cfr.ro/index.php/cauta-tren care oferă informații în timp real cu privire la localizarea trenurilor înscrise în circulație.

 

Funcție de evoluția vremii, CFR SA va restricționa circulația trenurilor de călători și de marfă pe segmentele unde zăpada viscolită poate crea probleme în trafic, astfel încât să evităm blocarea acestora în zonele unde ninsorile sunt abundente, iar rafalele de vânt pot atinge viteze de până la 80 km/h.

 

CFR SA îi asigură pe călători că toate măsurile operative întreprinse în această perioadă de angajaţii feroviari au ca principal scop circulaţia trenurilor în condiţii de siguranţă.

……………………………………………………………………………………..................…………………………………………………….

Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA- companie care administrează infrastructura feroviară publică - desfăşoară o activitate de interes public şi contribuie la libera circulaţie a persoanelor, mărfurilor şi a bunurilor în interiorul ţării şi peste graniţă, în condiţii ecologice, eficiente şi de siguranţă.

 

Şef Serviciu

Oana BRÂNZAN

Declaraţia Reţelei CFR

Dacă doriţi să vizualizaţi Documentul de referinţă al reţelei CFR, sau orice document publicat în legătură cu acesta, apăsaţi aici

Pentru descărcare, apăsaţi aici