La drum cu…

… un inedit tren de epoca

La începutul acestei luni, Societatea de Administrare Active Feroviare (SAAF) a inaugurat linia de cale ferata îngusta Targu Mures - Band.
Trei vagoane reconditionate, dotate cu bar, trase de o locomotiva cu aburi, alcatuiesc noul tren nostalgic ce va parcurge traseul Targu Mures - Band - Lechinta. Linia va fi destina-ta exclusiv turistilor, gazdele fiind deja pregatite pentru a-si primi oaspetii cum se cuvine.

Totul a pornit de la o întamplare petre-cuta în urma cu mai bine de un an, cand un grup de turisti nordici s-au aratat dispusi sa scoata din buzunare bani buni pentru o singura plimbare de cateva ore prin campia mureseana...
Întrucat multi investitori s-au declarat interesati de reintroducerea în circulatie a mocanitei în scop turistic, considerand-o o idee foarte profitabila, MLPTL si SAAF au avut initiativa de a lansa, în colaborare cu Ministerul Turismului, o noua forma de turism feroviar.
Asa se face ca, în data de 1 iunie a.c., reprezentantii celor trei institutii, alaturi de personalitati locale, au participat la inaugurarea actiunii, la care, pentru ca era Ziua Copilului, au fost invitati sa ia parte elevi olimpici din judetul Mures. Printre personalitatile prezente la acest prim eveniment turistic feroviar al anului s-au numarat: Traian Panait - secretar de stat în MLPTL, Nicu Radulescu - secretar de stat în Ministerul Turismului, Ovidiu Natea - prefectul judetului Mures, Emil Groza - vicepresedinte al Consiliului Judetean Mures, senatorul Ioan Nicolaescu si deputatul Tiberiu Zbarcea.
"Acest program a presupus multa munca depusa de angajatii SAAF, dar numai în acest mod aveam speranta sa putem reînnoi activitatea de turism feroviar în Romania. Deja avem unele solicitari pentru acest program, din Grecia, dar si din partea unor scoli. Speram ca partile implicate sa colaboreze", a tinut sa precizeze domnul Constantin Dale, directorul tehnic al SAAF.
Calatoria pe traseul inaugural Targu Mures - Band a fost facuta cu o garnitura special reconditionata, formata dintr-o locomotiva cu abur (seria 764.053, fabricata în anul 1949, la Uzinele Resita, care circula cu o viteza maxima de
35 km/h), precum si doua vagoane de calatori (construite între anii 1953-1985, la Uzinele Arad) si un vagon descoperit, tip gondola. Mocanita, care va servi exclusiv turistilor, fie ca sunt romani, fie ca sunt straini, are o vechime de peste 50 de ani.
"Toate aceste componente reprezentand material rulant feroviar în conservare au fost refacute, amenajate si verificate de specialistii de la Societatea de Administrare Active Feroviare", am aflat de la domnul Traian Panait, secretar de stat în cadrul MLPTL.

Mocanita si... avatarurile economiei de piata

Linia de cale ferata îngusta Targu Mures - Band, construita între anii 1911-1913, de un consortiu austriac, a fost pusa în circulatie pentru transportul de calatori si de marfa în anul 1914. Din pacate, linia a fost închisa si trecuta în conservare în 1997, pe motive de... ineficienta economica, desi, dupa cum am înteles de la localnici, un mare numar de oameni mergeau zilnic la lucru cu acest tren. Si tot ca o "variatiune" pe teme economice: oamenii îsi amintesc ca o data cu disparitia acestui tren au crescut brusc si mult preturile legumelor si ale fructelor în piata din Targu Mures. Dar acestea sunt... simple avataruri ale economiei de piata!
Noroc cu aceasta idee de a "reînvia" mocanita! Cu siguranta, desi nu le va mai servi drept mijloc de locomotie, ea va schimba totusi în bine viata localnicilor.
De acum înainte, cei care vor strabate acest meleag cu mocanita se vor putea bucura de peisajul mirific oferit de dealurile muresene si, în acelasi timp, vor putea degusta vinurile de Tarnave si de Lechinta oferite de minibarurile amenajate în fiecare vagon. Calatorii nu trebuie sa-si faca probleme ca li se va varsa bautura din pahare, pentru ca, asa cum aminteam, trenuletul circula cu o viteza de doar 35 km/h.
Locuitorii comunelor din zona, afland ca meleagurile lor vor fi din nou calcate de turisti, au si început pregatirile pentru întampinarea oaspetilor. "Îi vom primi cum se cuvine: cu paine, cozonaci, sarmale si un pahar de tuica", spunea încantata o sateanca din Berghia, bucuroasa ca a revazut trenul pe coama dealului.

La deal cu mocanita

În ziua inaugurarii, satenii de pe traseul parcurs de mocanita s-au pregatit pentru a-si întampina dupa datina primii oaspeti. La fiecare oprire a trenului, personalitatile participante au fost asteptate cu paine si sare, iar la popasul final, din varful dealului, li s-a oferit o masa campeneasca pe cinste - un veritabil festin, cu delicioase bucate specifice locului, dintre care nu a lipsit gulasul fierbinte. Mmm, o bunatate! Copiii însa s-au bucurat cel mai mult de ospitalitatea gazdelor, pentru ca au fost rasfatati cu fel de fel de bunatati, dulciuri si sucuri de fructe, dar si pentru faptul ca, o data ajunsi în varful dealului, au putut alerga si tipa în voie!
"Prin revitalizarea acestei linii de cale ferata, prin introducerea ei într-un circuit turistic, ne propunem si o prezentare a parcursului acestui tronson feroviar, care include o serie de lucrari de arta - poduri si podete - ce sporesc atractivitatea traseului, un traseu si asa deosebit de atragator, ce parcurge zone de o frumusete aparte. Noi cunoastem ratiunea activitatii de turism prin care operatorul îi ofera turistului toata gama de servicii, începand de la transport, cazare, masa, pana la vizitarea unor obiective turistice si petrecerea timpului liber într-un ambient cat mai placut. În acest context, transportul feroviar pe linie îngusta reprezinta un unicat de mare atractie. În ceea ce priveste restul serviciilor turistice oferite, suntem încrezatori în parteneriatul care va fi creat cu autoritatile locale.
Actiunea de astazi nu este singulara în ceea ce priveste programele MLPTL vizand dezvoltarea turismului feroviar. În acest sens, facem cunoscut faptul ca în perioada urmatoare vom participa la inaugurarea programelor care sunt în curs de realizare, respectiv: servicii de transport turistic organizat pe trasee cu linii de cale ferata cu ecartament normal prin punerea la dispozitie a unor trenuri de agrement - Regal, Nostalgia, Brasov si Moldovita (structura acestor mijloace de transport feroviar se afla într-un avansat stadiu de reabilitare si amenajare); extinderea transportului turistic desfasurat pe liniile de cale ferata cu ecartament îngust pe traseele Targu Mures - Sovata si Sibiu - Agnita; organizarea de muzee cu specific feroviar (respectiv, muzee ce vor expune vagoane, locomotive, drezine) în locuri accesibile, spre încantarea amatorilor si a iubitorilor caii ferate.
Ne punem mari sperante în aceasta activitate de turism feroviar. Apreciem ca, în scurt timp, va fi creat un parteneriat cu Ministerul Turismului în vederea cunoasterii tuturor frumusetilor acestei tari binecuvantate de Dumnezeu", ne-a declarat secretarul de stat pe probleme de transporturi în MLPTL, domnul Traian Panait.
La randul sau, domnul Nicu Radulescu, secretar de stat în Ministerul Turismului, a tinut sa întareasca spusele colegului de la Transporturi: "Este un început de bun augur faptul ca aici, în Targu Mures, punem bazele unui parteneriat, zic eu deosebit, pentru turismul romanesc, prin programul national de reabilitare a cailor ferate înguste destinate turismului. În ceea ce priveste partea de promovare, care va reveni Ministerului Turismului, ne vom ocupa asa cum trebuie, pentru ca este un lucru deosebit de important sa putem pune în valoare o mare parte din avutia pe care tara o are. Aceste trenulete sunt o veritabila capodopera a arhitecturii de epoca, prezentand o atractie turistica deosebita, si, în mod evident, va trebui sa gasim solutii pentru a include în pachetele noastre aceste oferte. Suntem optimisti. Ca dovada, faptul ca ne-am implicat în mod activ, atat eu, cat si colegul meu, domnul ministru Traian Panait. Acum totul depinde de felul cum va fi promovata aceasta actiune, pentru ca este o premiera. Zona este superba, iar unele puncte turistice trebuie sa le valorificam. MLPTL a facut un lucru minunat, dar acum începe rolul nostru, al celor de la Turism, sa-l promovam cu mijloace si cu retete proprii. Pentru ca, într-adevar, dupa atatia ani de absenta, calatoria cu trenuletul de epoca este o atractie turistica, dar este si un produs care trebuie gandit foarte bine pentru a reusi sa facem din el un produs original.
Si nu pot sa închei fara sa amintesc traditia extraordinara pe care o au statiunile din aceasta zona si, evident, ospitalitatea cu care sunt înconjurati turistii de oamenii minunati ai locului. Noi va multumim frumos si va asiguram ca vom continua colaborarea. Este doar un început. Va felicit pentru acest început, îi felicit pe organizatori, pe deputatii, senatorii si toti cei care, într-adevar, într-o echipa cu noi, doresc sa înceapa un lucru minunat pentru turismul acestei tari. Va multumesc."

Din nou, pe traseu!

Este o relansare! În 1914, acest tren avea un scop economic, dar în prezent, prin schimbarea datelor problemei, el a devenit un tren turistic. De fapt, cele doua programe puse la dispozitia calatorilor de MLPTL si Ministerul Turismului au drept scop o îmbinare a placutului cu utilul, astfel încat aceasta investitie - atat în infrastructura, cat si în materialul rulant - sa poata deveni profitabila.
Dupa cum aminteam, acest eveniment turistic feroviar a beneficiat si de participarea activa a autoritatilor locale, domnul prefect Ovidiu Natea asigurandu-ne ca "în fiecare halta exista lucruri care pot fi admirate; avem locuri minunate, precum si diferite atractii - vinuri si mancaruri traditionale - de care se pot bucura toti turistii iubitori de natura. Este o noua preocupare pentru noi. Va fi utila si sunt sigur ca vom avea suficienti clienti."
De la domnul secretar de stat Nicu Radulescu am mai aflat ca "se încearca extinderea acestui program si în zona Targu Mures - Sovata Bai si probabil ca vom gasi turisti, pentru ca zonele traversate de aceasta linie sunt pitoresti si vrem sa lansam oferte avantajoase pentru ca turistii straini sa ne viziteze tara".
De asemenea, cum am mai mentionat, pentru calea ferata normala exista si alte trenuri de epoca pe care le pot închiria grupurile turistice organizate: Calugareni, Nostalgia, Regal etc., în functie de cerintele operatorilor, ale agentiilor turistice si ale grupurilor organizate.

O calatorie de placere

Iata cum, o data cu debutul verii, turismul romanesc, mai precis cel feroviar, s-a îmbogatit cu un nou traseu: Targu Mures - Band. El strabate o zona cu un relief încantator, caruia sosirea lunii cireselor i-a adaugat un plus de savoare; verdele crud al frunzelor, rosul fructelor, parfumul fanului abia cosit, macii, margaretele, sanzienele si toate celelalte flori, ce cresteau chiar si printre linii, multitudinea de culori si de parfumuri, toate fac dintr-o calatorie pe acest traseu o amintire de neuitat pentru zilele mai putin stralucitoare. Ba, chiar si vietatile salbatice - caprioarele, iepurii si fazanii - din zona au sosit la prima întalnire, dupa multi ani, cu micul monstru care, scotand aburi pe nari, a traversat dealuri si vai.
Dar, indiscutabil, copiii au fost cei mai fericiti de aceste... regasiri în natura cu fiintele din cartile lor cu poze. Numarul pustilor din tren a crescut din ce în ce mai mult, cu fiecare noua oprire în localitatile de pe traseu vagoanele umplandu-se de vocile lor vesele, cu totii bucurandu-se de ineditul cadou primit de ziua lor. Am stat de vorba despre "invitatii speciali" ai zilei cu doamna inspector scolar Felicia Stela Ionescu:
"Am invitat în aceasta calatorie de placere
15 copii din Targu Mures si Cristesti, cu totii premianti la olimpiade nationale de limba romana, matematica, limba latina si biologie. Initiativa a fost a Prefecturii Mures, în colaborare cu Inspectoratul Scolar Judetean. Scolarii nostri au avut astfel ocazia sa vada cum se calatorea înainte cu trenul si au facut imediat comparatii cu actualele conditii; ba, chiar s-au conturat deja si idei de excursii scolare în aceasta zona.
A fost si este o zi foarte placuta pentru noi. Mai ales ca au venit si cei mici din sate si s-a format astfel un grup mai eterogen; s-a cantat, au descoperit caprioare si iepurasi, au ras, au povestit aventuri... povestile scolii."
Portiunea de traseu feroviar redata acum turismului face parte dintr-o linie de cale ferata îngusta, cu o lungime de 90 de kilometri, care traverseaza noua localitati din judetele Mures si Bistrita Nasaud. Traseul prezinta zone cu declivitati mari si curbe, de-a lungul sau întalnindu-se trei poduri si 18 treceri la nivel cu sosele si drumuri judetene, pe o lungime de un kilometru si jumatate din traseu trenul mergand numai prin padure!

Un ceferist... de epoca

...Nu putem încheia paginile pe care le-am dedicat acestui prim debut al verii în turismul feroviar fara a va prezenta si o alta declaratie, pe care am cules-o de la unul dintre membrii "echipajului" feroviar ce ne-a condus pe mirificile meleaguri muresene. Închipuiti-vi-l îmbracat într-o autentica uniforma de început de secol, cu chipiu si nelipsitul fluier, stand mandru langa locomotiva victorioasa ajunsa în varful dealului fara nici un ajutor din partea premergatoarei Diesel, pe care, prevazatori, ceferistii o luasera spre a-i... da ghes mult mai batranei aburoase. Iata care au fost opiniile domniei sale, Astalus I. Ioan, impegat de miscare la SAAF Brasov:
"Dupa sapte ani de cautari si de efort banesc si intelectual, aceasta zi reprezinta o prima izbanda. În rest, ceea ce s-a vazut cu ochiul liber: un prim semnal de fluier si... trenul de epoca sau trenul turistic, cum s-a numit, a pornit!
De aici încolo, nu ramane decat ca viitorul sa decida daca, dupa o suta de ani, toti cei care au premers stradaniilor noastre au facut ceva. Daca în 1997 circulatia acestui tren s-a oprit din motive economice, a fost o justificare. N-a fost una morala, pentru ca 250.000 de oameni au ramas fara cel mai util mijloc de transport si în jur de 50.000 de copii, fara posibilitatea de a se deplasa spre scoala; si, de aici, tot ceea ce înseamna o zona afluenta de 340 km în care oamenii nu au mai avut cu ce sa circule.
E adevarat ca în 1997 întreprinderile private de turism auto au crezut ca oprirea trenului e o mana cereasca pentru ele. S-au înselat însa. Pentru ca multe dintre lucrurile care nu s-au facut într-o suta de ani nu se puteau face în doua zile. Pe masura ce s-au lamurit cum stau lucrurile, toti cei care transportau cu mijloace auto au renuntat, calatorii revenind la calea ferata.
Ceea ce se întampla astazi este semnul ca se poate înca circula pe aceasta cale ferata îngusta, impropriu numita mocanita, deoarece acest cuvant vine, din punct de vedere etimologic, de la mocan, care nu e altceva decat locuitorul Muntilor Apuseni, de unde îsi trage numele; mocanul cu ciubere si, de fapt, cu tot ce însemna aurul Vlatnei. Da, dupa atatia ani, mocanita noastra, în sfarsit, circula din nou. Astfel, fluieratul prelung care i-a dat startul a fost nu doar semnalul de plecare a trenului, ci si un semn ca noi începem sa gandim! Asta, poetic spus. Dar, dincolo de orice vorba, tragand o linie diagonala pentru toti cei care vin dupa noi, acest nou start se va justifica nu numai economic, ci si spiritual. Oamenii de pe arterele Targu Mures - Band, Targu Mures - Lechinta, Targu Mures - Mihaies, Targu Mures - Sovata, inclusiv Praidul, vor avea de castigat. Repet, si bani, si spiritual, chiar daca acesta din urma este un cuvant atat de devalorizat în "originala" noastra tranzitie."
Domnul Astalus ne-a mai vorbit despre poezie si caricatura, despre dealuri si oamenii locului, despre satele romanesti, care, spre fericirea noastra, a citadinilor, îsi pastreaza înca ordinea ancestrala si curatenia sufleteasca: "E adevarat, dar, vazut de sus, si Bucurestiul este tot un sat; un sat plin de ministri, un sat în care se poate gandi de trei ori si face o singura data, pentru ca facand o singura data se face bine. Daca timp de 100 de ani pe aceasta linie s-a circulat bine, este greu de înteles ca nu ar mai putea functiona înca... 10 ani macar, cat mai am eu pana la pensie... E un semn de început. Si fie ca, peste ani, aceia dintre noi care se vor reîntalni sa aiba ca singur semn de recunoastere, de împacare, zambetul" - ne-a mai spus, în încheierea discutiei noastre, ceferistul "de epoca" întalnit în varful unui deal plin de flori si de copii, alaturi de un tren vechi, întinerit.

Silvia Mirea
Oana Branzan

Home   Sumar