Terasa Decebal isi asteapta clientii!

In luna august putem spune ca sezonul turistic e in toi deoarece marea majoritate a oamenilor muncii ai acestei tari, printre ei numarandu-se si ceferistii, isi iau concediu. Si, pentru ca este in continuare cald, sunt sigura ca o mare parte dintre dumneavoastra, dragi ceferisti, vor lua drumul Marii Negre!

Iata de ce, m-am gandit sa va anunt ca in apropierea tarmului marii noastre, in statiunea Eforie Nord, a fost inaugurata, la inceputul acestei luni, o terasa apartinand Companiei CFR SA ce
v-ar putea interesa: Terasa Decebal!
Sunt convinsa ca aceia dintre dumneavoastra care ati mai fost la Eforie Nord veti spune: "Dar, parca am mai auzit aceasta denumire". Asa si este, dar e vorba despre Hotelul Decebal, aflat tot in patrimoniul CFR SA, amplasat chiar in incinta garii. Ei, da, aici, in imediata apropiere a hotelului, veti gasi moderna terasa de care aminteam.
Si acum, ma si va intreb: "Ce poate fi mai placut - atat pentru ceferistii veniti aici in concediu, cat si pentru toti ceilalti turisti - decat ca, la sosirea in statiunea Eforie Nord, dupa coborarea din tren, sa mearga la Terasa Decebal sa se "racoreasca", sa puna la cale planurile de vacanta si, de ce nu, sa stabileasca aceasta locatie ca punct de intalnire cu prietenii sau colegii.
De altfel, asa cum a declarat domnul director general Mihai Necolaiciuc cu ocazia inaugurarii terasei, "prin amenajarea acestei terase compania urmareste sa raspunda cerintelor clientilor din Hotelul Decebal, care in mare majoritate sunt ceferisti, cu privire la asigurarea unor servicii complete si la un nivel calitativ cat mai ridicat."
Am stat de vorba si cu domnul Eugen Ghenciu, seful Complexului Decebal, format din cele doua obiective susmentionate, si domnia-sa mi-a dat lamuriri despre felul in care a fost amenajata Terasa Decebal, asiguradu-ma, cu aceasta ocazie, ca preturile practicate aici nu sunt deloc piperate.
Am aflat astfel ca terasa a fost construita din materiale moderne si este acoperita cu o copertina ce ii protejeaza pe clienti si de soare si de ploaie. Mobilierul este comod si placut ochiului, iar spoturile luminoase sunt amplasate astfel incat sa ofere seara o lumina placuta; intreg ambientul este deosebit de atragator. Si... un element ce nu poate decat sa-i bucure pe tineri: terasa are si un ring de dans, iar in curand aici va fi montata o instalatie de sonorizare care sa permita clientilor sa asculte melodii la moda si, fireste, sa si danseze.
Politica de atragere a cat mai multi clienti - terasa are capacitatea de 80-100 de locuri - se bazeaza pe o oferta bogata de produse, la un pret convenabil, si, bineinteles, pe asigurarea unor servicii de buna calitate.
Produsele pe care le puteti gasi la Terasa Decebal sunt preparate in bucataria restaurantului hotelului, turistii avand posibilitatea sa aleaga dintr-un meniu variat, la care se adauga si o gama la fel de mare de bauturi alcoolice si nealcoolice.
Nu pot incheia fara sa va amintesc faptul ca Regionala Constanta, pe teritoriul careia se afla Terasa Decebal, detine o "zestre" turistica dintre cele mai bogate intre regionalele de cale ferata din tara: ea dispune de locatii ce pot oferi atat feroviarilor, cat si altor clienti posibilitatea de a petrece momente de placuta relaxare: Hotelul Decebal, doua cabane-hotel, care, de asemenea, au fost supuse unor lucrari de reconstructie si modernizare, si... cea mai noua "zona" dedicata turistilor - Terasa Decebal. Nu-mi ramane decat sa va urez concediu placut la mare!

Ileana Statie

Home   Sumar