CER, la primul raport
Comunitatea Cailor Ferate Europene (CER) si-a prezentat de curand
primul sau raport de activitate, pe anul 2002 si trimestrul I din 2003. In acest document, CER contureaza o imagine generala a ansamblului activitatilor desfasurate in sistemul feroviar european in respectiva perioada, precum si ideile promovate de politica europeana in domeniu si, nu in ultimul rand, discutiile purtate in cadrul institutiilor Uniunii Europene cu privire la rolul pe care urmeaza sa il aiba sectorul feroviar pe continent.
Raportul face o trecere in revista a evenimentelor anului 2002 si a celor din primul trimestru al lui 2003. Astfel, anul 2002 este considerat unul de referinta in istoria Uniunii Europene deoarece a inceput cu introducerea cu succes a monedei euro si s-a incheiat cu decizia de admitere in UE a inca 10 tari.
Evolutia politica si economica a Uniunii, cu suisurile si coborasurile ei, a fost, bineinteles, reflectata in activitatea CER si a membrilor sai. Caile ferate europene s-au vazut confruntate cu o scadere economica ce s-a mentinut, nefiind urmata, asa cum se prevazuse, de o crestere, fapt ce a avut un impact negativ asupra performantelor inregistrate de sectorul feroviar.
Astfel, conform statisticilor realizate de UIC, in intreaga Europa (respectiv, in cele 15 tari membre UE, in tarile din centru si est, plus Norvegia si Suedia) numarul total de pasageri/kilometru a scazut cu 1,18%. Acest proces a fost cauzat indeosebi de faptul ca in tarile central si est-europene numarul de pasageri/kilometru a scazut cu 8,3%, in Uniunea Europeana el inregistrand, de fapt, o crestere - cu 0,03%. Transportul de marfa nu a fost la fel de afectat de dificultatile aparute pe piata europeana, acesta crescand usor - cu 0,1%.
Din punctul de vedere al politicii continentale de transport, s-ar putea spune ca 2002 a fost anul "pachetelor", deoarece a inceput implementarea primului pachet, cel de infrastructura (Cartea Alba - Politica europeana a transporturilor, la orizontul anului 2010: ora alegerilor), prin debutul in competitia internationala a Retelei Europene de Transport de Marfa (TERFN). A urmat emiterea de catre Comisia Europeana a celui de-al doilea pachet: Spre un spatiu feroviar integrat, care a fost supus dezbaterii comunitatii feroviare continentale si a institutiilor importante ale UE, totul culminand cu citirea sa in Parlamentul European. Urmatorul pas a fost aprobarea acestui pachet de catre Consiliul UE al Ministrilor de Transport, in data de 28 martie 2003, fiind asteptata aprobarea lui pana la sfarsitul acestui an.
2002 a fost si un an al schimbarii conducerii CER: au fost alesi noul presedinte, in persoana domnului Giancarlo Cimoli, presedinte si director executiv al Cailor Ferate Italiene (FS), si noul director executiv, domnul Johannes Ludewig,
fost director executiv al Cailor Ferate din Germania (DB AG).
De asemenea, in aceasta perioada CER si-a reorientat punctele de interes, si-a definit propria politica, propriile prioritati, pe care le-a supus dezbaterii publice, in relatiile cu factorii de decizie ai Comisiei Europene reusind sa-si impuna punctul de vedere in problemele vizand sectorul feroviar.
Un exemplu in acest sens este organizarea, in decembrie 2002, a unor intalniri de lucru intre CER si Federatia Europeana a Lucratorilor din Transporturi (EFT), pentru negocierea conditiilor de desfasurare a serviciilor la granite si in problema acordarii licentelor de mecanici de locomotiva la nivel european. Discutiile au condus la incheierea unui acord care este posibil sa devina baza unor viitoare reglementari si reprezinta un important pas inainte in crearea unei piete unice de transport feroviar in Europa.
Tot o dovada a devenirii mai active a CER se pot considera si dezvoltarea si adoptarea a CER Pasanger Charter, acordul voluntar al companiilor feroviare de a creste standardele de securitate in serviciile pe care le ofera. Succesul obtinut de aceasta initiativa a demonstrat dorinta feroviarilor europeni de a-si imbunatati serviciile si, in acelasi timp, a reprezentat un "mesaj" al acestora: este mult mai intelept sa fie lasate companiile feroviare sa se implice din proprie initiativa in astfel de actiuni!
Dezvoltarea si imbunatatirea performantelor transportului feroviar de marfa pe principalele coridoare europene reprezinta un alt subiect ce a stat in atentia CER. In acest context, s-a dovedit deosebit de fructuoasa intalnirea ce a avut loc intre vicepresedintele Comisiei de Transport si Energie, doamna Loyola de Palacio, si presedintele CER, domnul Giancarlo Cimoli, in data de 10 decembrie 2002.
Conform Raportului CER, anul 2003 sta sub semnul cautarii raspunsului la intrebarea "Incotro ne indreptam?". Intre principalele probleme asupra carora CER isi doreste sa se aplece in anul in curs se inscrie si cea a investitiilor in infrastructura, unul dintre punctele cele mai fierbinti ale politicii transporturilor feroviare. Realizarea la nivel european a unei infrastructuri de transport moderne, si cu deosebire a uneia feroviare, are pentru finalizare un orizont de timp indepartat, fapt contrazis totusi de previziunile asupra evolutiei volumului de marfuri transportate: pana in 2015 sau 2020 este prognozata o crestere cu 50% a acestui volum. Dar in conditiile pastrarii infrastructurii actuale este evident faptul ca aceste previziuni nu pot fi considerate realiste. Prin urmare, se impune concluzia ca sistemul feroviar are nevoie, din punct de vedere financiar si temporal, de o agenda mult mai activa, mai incarcata. De aceea, CER propune ca programele anului 2003 sa urmareasca mult mai atent proiectele prioritare, cu deosebire pe cele ce privesc nevoile tarilor aflate in procesul de aderare la UE.
Raportul CER analizeaza apoi, pe rand, diversele sectoare ale activitatii din transportul feroviar european, dintre care amintim aici:
-reforma in serviciile publice, ajutorul statului in transportul public si rolul CER Pasanger Charter;
-transportul de marfa si cele trei cuvinte-cheie ale evolutiei lui: crestere, calitate si coridoare;
-adoptarea Programului "Marco Polo", dedicat dezvoltarii unor moduri de transport mult mai prietenoase fata de mediul inconjurator;
-transportul marfurilor periculoase si masurile de siguranta si de protectia mediului ce trebuie aplicate de companiile feroviare;
-procedurile urmate la traversarea granitelor Uniunii Europene si simplificarea acestora pentru transporturile pe calea ferata;
-probleme de politica a infrastructurii de transport feroviar;
-taxarea energiei si noile limite impuse de recenta directiva europeana ce va intra in vigoare din ianuarie 2004;
-emisiile poluante si reducerea zgomotului pe calea ferata;
-rolul cercetarii in dezvoltarea sectorului feroviar si cele mai importante obiective ale Consiliului European de Cercetare Feroviara (ERRAC);
-dezvoltarea pietei feroviare;
-statisticile Caii Ferate;
-resursele umane si problemele sociale din lumea feroviara.
Ne vom opri, in cele ce urmeaza, doar la problemele de politica a infrastructurii de transport feroviar pe care CER le are in vedere in perioada urmatoare.
Prin urmare, CER va monitoriza si sprijini, asa cum a facut-o si pana acum, unul dintre cele mai importante proiecte initiate in sectorul de transporturi: realizarea Retelei Transeuropene de Transport, Energie si Telecomunicatii (TEN), aflata in prezent in plin proces de revizuire. Reteaua de transport TEN - T, care va reprezenta coloana vertebrala pe care se va dezvolta TEN, a fost amendata in septembrie 2002, Comisia Europeana propunand ca investitiile sa fie focalizate indeosebi pe reducerea blocajelor in transporturi si, implicit, pe modurile de transport mai prietenoase fata de mediu (respectiv, calea ferata si navigatia fluviala). In acest scop, a fost realizata o lista cuprinzand 20 de noi proiecte prioritare - pe care revista noastra deja le-a prezentat -, dintre care 17 privesc in special dezvoltarea unor retele de cale ferata. Toate acestea sunt deosebit de importante pentru transportul feroviar continental, sunt proiecte de mare anvergura, precum, de exemplu, cel prin care s-a creat reteaua pentru traversarea Muntilor Pirinei, finalizat in 1994.
In septembrie 2002, s-a propus majorarea suportului financiar al Comunitatii pentru aceste proiecte, propunere ce se discuta inca in Comitetul Parlamentului European pentru Politica Regionala, Transport si Turism si in Consiliul Europei, negocierile din consiliu in ceea ce priveste proiectele prioritare dovedindu-se complicate si dificil de solutionat. Insa, pe de alta parte, la nivelul grupurilor de lucru s-au stabilit deja coordonatele viitoarei revizuiri a TEN, planificata pentru 2004, care va reprezenta o restructurare majora a retelelor de cale ferata existente atat pe teritoriul statelor membre UE, cat si al celor aspirante la acest statut.
Comunitatea Cailor Ferate Europene a salutat calduros propunerea de revizuire a TEN, aratand ca problema investitiilor in infrastructura este vitala pentru calea ferata continentala. Aceasta, pentru ca, asa cum considera importanta organizatie europeana, fara o infrastructura solida sistemul feroviar nu poate contribui in mod semnificativ la dezvoltarea sustinuta a Europei.
Asadar, cresterea previzionata pentru transportul feroviar de marfuri si necesitatea dezvoltarii si a imbunatatirii calitatii si a atractivitatii serviciilor oferite de calea ferata impun investitii importante in infrastructura, atat in cadrul TEN, cat si in afara lui. Si aceasta, cu deosebire in tarile care se afla in curs de aderare la Uniunea Europeana, fapt care nu poate fi considerat decat imbucurator si pentru Calea Ferata Romana.Silvia Mirea