RGSCC,
in actualitateInstructii reactualizate in 2003
Revizoratul General de Siguranta Circulatiei si Control (RGSCC) este in prezent angajat intr-un demers deosebit de important pentru bunul mers al activitatii la Calea Ferata: realizarea Programului de elaborare si reactualizare a unor reglementari specifice activitatii de transport feroviar in anul 2003. Prin urmare, salariatii din cadrul RGSCC sunt implicati, cu deosebire in perioada de vara, in coordonarea activitatii desfasurate de colectivele de specialisti de la diferite directii.
In anul 2003, CN "CFR" SA urmeaza sa elaboreze si sa actualizeze 17 instructii, pentru care au fost stabilite termene de prezentare la Directia Generala Reglementari Calitatea Serviciilor de Transport Feroviar din cadrul MTCT si care, ulterior, vor fi promovate prin ordin al ministrului Transporturilor. Dintre acestea, pana in prezent, au fost finalizate:
- Instructia nr. 303 - pentru lucrarile de refactie a liniei de cale ferata;
- Instructia nr. 317 - pentru restrictii de viteza si inchideri de linii;
- Regulamentul de semnalizare nr. 004;
- Instructia nr. 215 - pentru exploatarea plugului de zapada, care va include si Instructia plugului de zapada DIESEL hidraulic tip HENSCHEL pentru deszapezire si Instructia pentru utilizarea plugurilor de zapada BIORKE si a celor simple (nr. 313/1955);
- Instructia nr. 311/64 - pentru preintampinarea si combaterea inzapezirilor la calea ferata, care va include si actuala Instructie referitoare la pregatirile de iarna (nr. 90/54).
O serie de alte instructii existente, care sunt dedicate, in general, activitatii ce se desfasoara in domeniul instalatiilor feroviare, se afla in prezent in curs de elaborare. In aceasta categorie se incadreaza:
- Instructia nr. 352 - pentru intretinerea si repararea instalatiilor ELF;
- Instructia nr. 353 - pentru intretinerea si repararea liniilor de contact ale caii ferate electrificate;
- Instructia nr. 354 - pentru intretinerea si repararea instalatiilor de energoalimentare a caii ferate;
- Instructia nr. 356 - pentru comanda prin dispecer energetic a instalatiilor fixe de tractiune electrica.
Pana la sfarsitul anului 2003, vor fi reactualizate alte patru instructii din ramura Instalatii si doua din ramura Linii.Siguranta circulatiei, analizata cu atentie
Recent, in cadrul RGSCC s-a facut o analiza privind siguranta circulatiei la CFR SA in primele patru luni ale anului 2003. Au fost studiate evenimentele petrecute pe infrastructura feroviara publica administrata de companie, pe fiecare ramura profesionala implicata (Miscare, Linii sau Instalatii), si s-a facut o comparatie cu perioada similara a anului trecut (Tabel 1).
Ramura ianuarie - aprilie
2002ianuarie - aprilie
2003Miscare 2 - Linii - - Instalatii - - Tehnice 2 2 Straine - - TOTAL 4 2 In functie de gravitatea lor, evenimentele feroviare produse in primele patru luni ale anului 2003 (doua la numar) au fost incadrate, conform prevederilor din Instructia 003/2000 pentru prevenirea si cercetarea accidentelor si a evenimentelor feroviare, la grupa C - "alte evenimente feroviare". Cele doua evenimente s-au petrecut pe raza regionalelor Galati si Constanta.
Pentru imbunatatirea sigurantei circulatiei, revizorul general al RGSCC, domnul Lucian Blaga, a dispus, in finalul acestei analize, luarea urmatoarelor masuri:
- efectuarea in mod corespunzator a controalelor de catre personalul cu sarcini de indrumare, instruire si control, conform Dispozitiei Directorului General al CFR SA nr. 5/1998 si instructiilor de serviciu;
- efectuarea corespunzatoare a controalelor de fond la nivelul regionalelor de cale ferata, conform prevederilor Dispozitiei Directorului General al CFR SA nr. 5;
- verificarea de catre toti sefii de unitati si de subunitati care au atributii, conform prevederilor instructionale, a starii tehnice a liniilor si a instalatiilor de siguranta circulatiei, in vederea depistarii tuturor deficientelor, a stabilirii masurilor tehnice, organizatorice si de remediere, astfel incat sa se asigure desfasurarea transportului feroviar in conditii de siguranta;
- instruirea teoretica si practica a tuturor salariatilor in vederea cunoasterii si a aplicarii corecte a tuturor prevederilor instructionale si a reglementarilor in vigoare. Implementarea la nivelul regionalelor de cale ferata a metodelor moderne de instruire, folosindu-se tehnica video si cea de calcul;
- cresterea exigentei in instruirea personalului care lucreaza sau concura la siguranta circulatiei trenurilor.
La acestea se adauga, implicit, analiza, in sedintele lunare de siguranta circulatiei, a fiecarui eveniment de cale ferata produs la CFR SA in luna anterioara. In cadrul acestor intalniri, vor fi evidentiate si discutate cauzele care au stat la baza producerii evenimentului, precum si metodele gresite de lucru care l-au generat. In plus, pentru evenimentele cu implicatii deosebite se vor intocmi studii de caz care vor prezenta aspectele legate de incalcarile prevederilor instructionale, precum si pericolele pentru siguranta traficului feroviar.Eventimentele PSI in perioada ianuarie-aprilie 2003
In primele patru luni ale anului in curs, la CFR SA au fost inregistrate 22 de evenimente PSI, pe teritoriile tuturor regionalelor CF din tara. Numarul relativ mare de astfel de evenimente a impus efectuarea de catre organele cu sarcini de indrumare si control a unor controale inopinate. In urma acestora, s-a constatat ca, dupa identificarea cazurilor de incalcare a prevederilor instructionale si a legilor in vigoare de catre salariati, nu s-au luat toate masurile prevazute pentru tratarea acestor cazuri (cum ar fi, de exemplu, aceea de prelucrare a respectivelor cazuri cu ocazia analizelor lunare) si nu s-au luat masuri ferme de sanctionare a personalului vinovat.
Reprezentantii RGSCC au depistat si alte nereguli, care insa au fost remediate in timpul actiunilor de control sau si-au gasit ulterior rezolvarea, cu sprijinul organelor de control.
Pentru a avea o imagine completa a activitatii RGSCC l-am rugat pe domnul revizor general Lucian Blaga sa faca un comentariu cu privire la analiza sigurantei circulatiei pe primele patru luni ale acestui an.
"In prima parte a anului 2003, activitatea privind siguranta circulatiei s-a desfasurat in conditii mult mai bune decat in anii trecuti si, pot spune acum, din punct de vedere calitativ a fost net superioara. Aceasta, deoarece am reusit sa constientizam salariatii cu privire la importanta vitala a activitatii la Calea Ferata, si sa insuflam fiecarui lucrator al CFR SA ideea ca vine la serviciu ca sa-si faca datoria corect, asa cum este ea prevazuta de instructiile de serviciu.
Fireste, pentru aceasta imbunatatire a situatiei nu ne arogam noi, adica Revizoratul, toate meritele; prevenirea evenimentelor de cale ferata reprezinta incununarea eforturilor tuturor conducatorilor de unitati si de subunitati. Activitatea RGSCC s-a facut simtita in aplicarea corecta a masurilor stabilite de conducerea companiei si de conducerile regionalelor si in urmarirea indeaproape a modului in care isi desfasoara activitatea sefii de compartimente din teritoriu, de la sefii de sectii, la cei de districte.
Nu trebuie totusi sa ne hazardam in a aprecia ca "foarte buna" aceasta activitate, pentru ca mai sunt inca foarte multe lucruri de facut si de rezolvat. Si doar la incheierea bilantului pe acest an vom vedea cu adevarat daca munca noastra a fost bine facuta. Doar atunci vom trage o linie si vom vedea rezultatul. Dar, pana la acel moment, se pot intampla foarte multe...
Avand in vedere ca urmeaza o perioada de restructurare la Calea Ferata, care se va incheia la finele trimestrului trei, anticipand noua situatie, lucram in prezent la un nou program de coordonare a activitatii de control. Pentru ca reducerea numarului personalului va face necesara o mai mare atentie din partea celor care raman! Probabil ca peste cateva luni va vom putea prezenta aceste programe; noi lucram la ele si pana la finele trimestrului trei le vom finaliza."
L-am intrebat pe domnul revizor general Lucian Blaga si despre ampla actiune de reactualizare a instructiunilor de serviciu desfasurata in acest an.
"De-a lungul timpului, instructiile au tot fost modificate si completate. In plus, la fiecare reorganizare a activitatii la Calea Ferata, noi trebuie sa analizam aceste importante acte cuprinzand prevederile dupa care se desfasoara activitatea feroviara, trebuie sa le punem in acord cu noul context. De data aceasta ne propunem sa facem in asa fel incat ele sa ramana mult timp valabile si, daca peste cinci ani se va mai face o restructurare a activitatii Caii Ferate, sa nu mai fie nevoie de modificarea lor. Sa nu mai blocam oameni ca sa lucreze la modificarea unor instructii care peste un an sa nu mai fie valabile. Pentru aceasta, analizam toate reglementarile UIC si toate instructiile vechi ale Caii Ferate Romane. Ne-am gandit sa construim noile reglementari in asa fel incat, oricum se va numi Calea Ferata in viitor si oricare ar fi forma ei de organizare, aceste instructii sa ramana viabile.
Este o activitate deosebit de complexa, care presupune eforturi din partea unui mare numar de salariati, atat din cadrul RGSCC, cat si din toate sectoarele de activitate ale CFR. Dar eu cred ca este un proiect realizabil si de aceea ne-am propus sa acceleram ritmul de lucru."Silvia Mirea