Strategii europene

O CALE FERATA A VIITORULUI

 Solutiile pe care ni le tot prescriu institutiile europene interesate de mersul sistemului feroviar sunt bune si frumoase, dar cat de bine si de repede le putem noi aplica? Si cat de potrivite sunt?

 Caile ferate europene au de aplicat, in prin-cipal, patru tipuri de strategii pentru ca transportul feroviar sa devina un sector rentabil, cel putin pe plan european. Acestea sunt: transparenta costurilor, transformarea in intreprinderi comerciale a societatilor feroviare, pozitionarea pe o piata rentabila si favorizarea introducerii noilor tehnologii. In cele ce urmeaza, le vom analiza pe rand.
Transparenta costurilor. Una dintre cele mai importante prioritati, pe care le enumera un studiu CEMT si care se adreseaza direct administratiilor de cale ferata este aceea de a pune la punct un sistem bazat pe transparenta costurilor. Fapt care se va dovedi util pentru orientarea deciziilor in procesul de dezvoltare a societatilor feroviare astfel incat acestea sa se concentreze asupra pietelor si a segmentelor de piata rentabile pentru a deveni intreprinderi capabile a face fata concurentei. Iar aici reducerea numarului personalului este o necesitate ce nu poate fi evitata la nesfarsit.
Gestionarea intreprinderilor feroviare implica, dupa tipul de activitate pe care il desfasoara, incheierea unor acorduri in domeniul serviciilor publice pentru care statul se angajeaza sa compenseze financiar operatorii pentru pierderile ce pot aparea din exercitarea unor servicii publice nonprofitabile pe care guvernul doreste sa le mentina.
Intreprinderi comerciale. Caile ferate trebuie sa se ajute ele insele adoptand strategii si practici comparabile cu acelea utilizate de companiile comerciale. Adoptarea unei logici comerciale implica o schimbare majora in procesul de gestionare. Astfel, este esentiala punerea la punct a unei structuri de conducere decisa sa duca pana la capat schimbarile care se impun: puterea de a restructura organizarea, de a numi si revoca personalul trebuie sa fie incredintata unei conduceri independente, capabila sa reziste presiunilor politice. Aceasta implica, in acelasi timp, ca noile practici sa fie insusite de intreg personalul Caii Ferate. De aceea, este clar ca trebuie construita o strategie inovatoare, care sa se axeze pe motivarea personalului si pe un stil propriu de management adaptat nevoilor Caii Ferate, dar care sa se apropie de cel caracteristic oricarei intre-prinderi private.
Pozitionarea pe o piata rentabila. Caile ferate din Europa de Vest si cele din tarile PECO (Europa Centrala si de Est) sunt orientate, in principal, pe zona transportului de persoane si mai putin pe cel de marfa, ceea ce inseamna ca pietele nu sunt omogene si ca exista anumite sectoare care ar putea fi rentabilizate. Calea ferata trebuie sa caute sa patrunda mai mult pe aceste segmente de piata, avand in vedere in special transportul de marfa, pentru care sa creeze o anumita logistica.
Favorizarea investitiilor in noi tehnologii. Una dintre cheile evolutiei cailor ferate o reprezinta capacitatea lor de a trage foloase din caracteristicile intrinseci ale produselor feroviare, cum ar fi, de exemplu, posibilitatea de a utiliza pe scara larga automatizarea. Se pare ca este vital pentru calea ferata a se folosi de noile tehnologii, a se mentine la curent cu ultimele noutati in domeniul tehnicii, indeosebi cele privind automatizarea. Vor trebui totodata realizate investitii pentru achizitionarea unor echipamente necesare calculului costurilor infrastructurii si adoptarea unei gestionari nediscri-minatorii a capacitatii caii. Adaptarea acestui tip de gestiune la regulile de piata va trebui insa facuta cu multa atentie, pentru ca nu poate fi nimic mai rau decat angajarea in reforma fara un prealabil studiu competent.
Pentru transpunerea in practica a acestor masuri ce vor fi adoptate de administratiile de cale ferata, puterile publice din fiecare tara vor fi obligate, la randul lor, sa se implice serios. Astfel, liberul acces pe infrastructura feroviara trebuie sa devina realitate, in conditiile stabilite de Uniunea Europeana.
Problema efectivelor de personal supradimensionate, pe care aceasta orientare o va accentua, trebuie rezolvata in colaborare cu puterea publica.
In Europa de Vest se pare ca liberalizarea transporturilor feroviare nu a avut rezultatele scontate in angajamentele Tratatului de la Roma. O anumita politica, urmarita de o serie de grupuri de interese, a facut ca in unele state din Occident intreprinderile de stat, si cu deosebire cele de cale ferata, sa se puna la adapost de fortele economiei de piata. Acum, dupa acest esec, Europa de Est este sfatuita sa invete din erorile facute in Vest. Tentativele de coordonare a activitatii diferitelor moduri de transport s-au dovedit a fi extrem de costisitoare, pentru ca nivelul subventiilor acordate de stat cailor ferate in Vest este, pe pasager transportat, de 15-20 de ori mai mare fata de cel din estul Europei, fara ca tendinta de pierdere a pietei manifestata de calea ferata sa poata fi stopata. O recomandare ar fi ca infrastructura feroviara sa fie libera pentru transportul de marfa, deschisa noilor operatori, ceea ce lasa cale libera dezvoltarii unei concurente benefice in acest sector. Concurenta urmand a se dovedi aici un factor de eficienta si de adaptare la cerintele pietei.
Crearea unui cadru concurential pentru piata transporturilor. Din aceasta perspectiva, prima lectie ce trebuie invatata este aceea de a armoniza piata transporturilor lasand totusi intre-prinderilor o autonomie completa. Responsabilita-tile si libertatile fiecaruia dintre actorii pietei de transporturi trebuie armonizate, la randul lor, pen-tru a constitui ceea ce englezii numesc level playing field si noi am putea traduce prin nivelul standard de lucru.
Desi este usor de enuntat, punerea in practica a unui astfel de plan se dovedeste a fi complexa, caci liberalizarea implica stabilirea unor reguli in domenii diverse: securitate, mediu, acces pe piata, conditii sociale, tarifare, fiscalitate etc. Exista insa multe modalitati de punere in vigoare a acestor principii si fiecare tara va putea gasi calea potrivita.
Favorizarea noilor veniti. In pofida diferentelor nationale de abordare, ar trebui totusi sa existe cel putin un punct comun pe piata transportului feroviar - acela de a fi favorizate firmele nou intrate pe piata, deoarece liberul acces este esential si nu trebuie sa fie discriminatoriu, in beneficiul intreprinderilor vechi. Drepturile de acces pot fi obtinute la fel de bine prin concurenta pentru piata, ca si prin concurenta pe piata. In alti termeni, obiectivul liberului acces pe piata va trebui inteles ca prioritate a dezvoltarii concurentei in incercarea de a gasi cea mai buna solutie.
Puterea de decizie. Puterile publice ar trebui sa le ofere managerilor intreprinderilor feroviare libertatea de a controla deciziile, pe care in prezent o detin doar ele. Aceasta, dupa ce nevoile de utilizare a capacitatii feroviare au fost deja stabilite si cerintele de servicii publice (regionale, urbane si suburbane) au fost identificate. Acest fapt este completat de necesitatea de a avea un serviciu contabil norma-lizat, care sa permita urmarirea rentabilitatii operatorilor pe fiecare piata dupa un model contabil analitic. Mai mult, supervizarea din partea puterilor publice a performantelor cailor ferate va fi imbunatatita in mod considerabil printr-o contabilitate precisa, clara si transparenta.
Concesionarea serviciilor publice. Pentru pietele de transport unde notiunea de liber acces nu este realista, cum sunt transporturile locale sau suburbane, este de la sine inteles ca acordarea de concesiuni se va face in beneficiul operatorului care vine cu propunerea economica cea mai putin costisitoare. In masura in care puterile publice vor subventiona aceste servicii, ele isi vor pastra capacitatea de decizie in ceea ce priveste frecventa serviciilor, preturile practicate etc., dar, in acelasi timp, noi operatori vor fi incitati sa vina pe aceasta piata.
Rezolvarea problemelor trecerilor de frontiera. In materie de transporturi de marfuri, problemele de trecere a frontierelor sunt un factor determinant, deoarece internationalizarea schimburilor comerciale impune si internationalizarea transporturilor feroviare de marfuri. Va trebui deci ca puterile publice sa promoveze concurenta transfrontaliera si incheierea de acorduri de cooperare intre intreprinderile existente, in masura in care aceste acorduri nu creeaza bariere in fata noilor veniti.
Preocuparile ecologice. Politica europeana in transporturi tine cont, din ce in ce mai mult, de nevoia de a proteja mediul inconjurator. Preocuparile in acest sens sunt dovedite de adoptarea unor masuri destinate dezvoltarii cu preponderenta a transportului pe sina ferata. Aceste masuri pot fi si sub forma reducerii dreptului de acces al marfurilor la transportul pe infrastructura rutiera sau de tarifare a acestui acces in asa fel incat sa fie stimulat transportul urban si regional de calatori.
Problema numarului personalului. Reducerea numarului de salariati din cadrul unitatilor feroviare este o problema dificila, care nu poate fi rezolvata doar de companiile feroviare. Pentru ca aceasta problema sa fie solutionata in mod satisfacator este necesar ca statul sa se implice in finantarea unor programe de pensionari anticipate, de reconversie profesionala, de acordare de indemnizatii etc. Toate acestea urmand insa a fi facute cu mentinerea in fiecare dintre sectoare a specialistilor, a unor manageri priceputi si, un lucru deloc de neglijat, cu mentinerea in intreprinderile feroviare pe parcursul aplicarii acestui program a unui climat potrivit noii orientari.
Toate aceste probleme identificate la nivel inalt pe plan european sunt discutate si aplicate de fiecare dintre administratiile feroviare, ele vizandu-le cu deosebire pe cele din zona Europei Centrale si de Est. In procesul de restructurare pe care l-a demarat in 1998, Calea Ferata Romana - aplicand o parte dintre masurile pe care le aminteam mai sus - se situeaza in prezent pe unul dintre locurile fruntase in esalonul tarilor care si-au luat inima in dinti si au pornit la constituirea unui sistem feroviar care sa fie capabil mai mult decat sa supravietuiasca in noua ordine mondiala.

Silvia Mirea