CEL MAI TANAR SEF DE STATIE DIN ISTORIA GARII DE NORD

Marian Cristian Ungurean


• s-a nascut la 15 august 1970, in Bucuresti;
• a absolvit Facultatea de Transporturi, Sectia Tehnica Transportului, in 1994;
• in 15 decembrie 1994 s-a angajat ca inginer de statie la Statia Bucuresti Grivita;
• decembrie 1997 – sef de statie grad II, in Statia 16 Februarie (actuala Bucurestii Noi);
• 1998 – seful Statiei CF Bucuresti Triaj;
• iulie 1999 – seful Statiei CF Bucuresti Grivita;
• din 4 aprilie 2000 – seful Statiei CF Bucuresti Nord.

Jurnal Feroviar: Pentru inceput v-as ruga sa ne raspundeti la intrebarea: Ce presupune functia de sef de statie in cea mai importanta gara a tarii, Gara de Nord?

Cristian Ungurean: Pentru mine e o experienta noua, fata de ceea ce am facut pana acum. Intr-o astfel de gara se regasesc o multime de aspecte care trebuie puse la punct, cum ar fi cele legate de patrimoniu si, in special, cele privind calatorii, care sunt foarte multi si ridica o gama diversa de probleme.
De doua luni de cand sunt aici mi-am dat seama ca experienta din celelalte locuri de munca, la celelalte statii, imi este de mare folos. Asta, pentru ca acum colaborez indeaproape cu statiile Bucurestii Noi si Grivita, iar eu stiu cum se desfasoara activitatea acolo si treaba merge bine si aici.
Ca sef de statie, chiar intr-o statie oarecare, preocuparea mea principala sunt siguranta circulatiei si verificarea activitatii celorlalti salariati ca sa-si faca fiecare datoria, precum si mentinerea curateniei in Statia Bucuresti Nord.

J.F.: Cati salariati aveti in subordine?

C.U.: Sunt 45 de oameni in subordinea mea, care raspund de circulatia trenurilor. Aceasta activitate se realizeaza pe scurt prin manipularea macazelor, a semnalelor, gararea trenurilor si luarea legaturii cu statiile vecine. Acestea sunt in primul rand Bucuresti Grivita si Basarab, de unde sosesc trenurile in vederea expedierii. Dupa reorganizarea Societatii Nationale de Transport Feroviar de Calatori, de la Basarab vin trenurile de scurt parcurs (trenuri si curse de persoane), iar de la Grivita cele de lung parcurs (rapide, accelerate si intercity). In aceste doua statii sunt pregatite garniturile din punct de vedere tehnico-sanitar. Apoi sunt celelalte: Bucuresti Baneasa – care tranziteaza trenurile spre Constanta, Chitila – care face legatura cu Ploiesti, si Bucurestii Noi – spre Rosiori.

J.F.: Ce atributii are un sef de statie?

C.U.: Atributiile mele sunt legate de siguranta circulatiei, care trebuie sa se desfasoare regulat, conform graficelor de circulatie.
Calatorul care vine in Gara de Nord doreste sa circule in conditii de siguranta, atat cu trenul, cat si in incinta Garii de Nord. Pentru asta, a fost incheiat un contract cu firma APS Valahia, care, prin salariatii sai, se ocupa de pastrarea linistii si a ordinii in interiorul garii.
La peroane exista un al doilea rand de gardieni, angajati de CFR Calatori, care au ca rol principal stoparea calatorilor clandestini.

J.F.: Ce va doriti sa realizati in continuare in Gara de Nord Bucuresti?

C.U.: Pastrarea in continuare a ceea ce s-a realizat bun pana in prezent – ma refer la mentinerea curateniei si a aspectului placut din Gara de Nord – este primul obiectiv. Inlocuirea fotografiilor vechi si ingalbenite de timp de pe panoul central cu alte imagini despre istoricul Garii de Nord si orasul Bucuresti.
Un alt proiect ar fi gasirea unei formule adecvate prin care calatorul abia sosit in Bucuresti sa poata lua un taxi spre destinatia dorita la un pret atractiv, fara sa fie "acostat" de soferi inca de pe peron.
Zona peroanelor ma nemultumeste in prezent din cauza starii precare in care se afla, datorata gropilor care nu s-au astupat de mult timp. Singurul peron aflat in stare buna este cel de la linia 14. Acum, prin Regionala Bucuresti, ne-am ocupat de peroanele de la linia 1, urmeaza celelalte peroane, unde am pus plombe de beton, care insa nu stiu cat de eficiente sunt.
Pentru imbunatatirea circulatiei calatorilor in spatiul garii, foarte folositoare vor fi carucioarele de bagaje, care au fost predate unei firme pentru a fi reparate si modernizate.

J.F.: Am inteles ca dumneavoastra realizati coordonarea activitatii in ceea ce priveste venirea si plecarea trenurilor in gara. Ce puteti face pentru a preveni intarzierile?

C.U.: La sosirea trenurilor in gara noi nu avem ce face. Daca pe traseu au fost intarzieri, ele nu depind deloc de noi. La expediere, da, avem si noi un aport la plecarea la timp a garniturilor. Dar suntem conditionati la randul nostru de statiile Grivita si Basarab, unde se compun trenurile, precum si de trenurile in tranzit. Noi facem insa tot posibilul de fiecare data sa ne incadram in graficele de lucru.

A consemnat
Silvia Mitulescu

Home   Sumar