Aflati in pauza dintre competitii, membrii echipelor de karate ale Clubului Sportiv Rapid Bucuresti au avut ragazul de a sta cateva minute de vorba cu noi despre performantele obtinute la Campionatul National din acest an, la individual si pe echipe. In ceea ce priveste rezultatele inregistrate pe echipe, baietii nu s-au aratat prea multumiti, dar, cum au spus si ei, tinand cont de faptul ca se afla in perioada de formare (majoritatea fiind veniti de la juniori), "locul III poate fi catalogat drept un inceput bun, promitator". Pe de alta parte, fetele s-au declarat pe deplin multumite, prin castigarea titlului de campioane nationale si in acest an ele stabilind un adevarat record: Campionatul National 2001 (seniori/senioare) este a sasea editie consecutiva cand urca pe prima treapta a podiumului.
Opinii si ganduri
Stefania Sandu Anghel (locul I, 53 kg):
"Am muncit foarte mult pana la obtinerea acestei performante. Titlul de campioana nationala nemultumeste atat pe mine, cat si pe sotul meu (aici este necesar sa facem precizarea ca Stefania este casatorita de cateva luni), care, desi nu este sportiv, e mereu alaturi de mine si ma incurajeaza in tot ceea ce fac. Nu mi s-a parut o competitie foarte dificila, iar adversarele au fost pe masura asteptarilor mele. Chiar daca emotiile si-au facut simtita prezenta, ca de altfel inainte de orice concurs, am fost capabila sa le depasesc pentru a ma putea concentra asupra meciului. Acum, ca s-a terminat, pot spune ca a fost un campionat lejer. Despre apropiatele competitii internationale trebuie sa recunosc ca vor avea un grad mai ridicat de dificultate, ceea ce inseamna ca trebuie sa ma antrenez pana in ultimul moment si sa las emotiile acasa".
Magdalena Calin (locul I, 60 Kg):
"Ma asteptam sa obtin titlul de campioana deoarece sunt foarte sigura pe ceea ce fac. Finala a fost putin mai dificila pentru ca am avut-o ca adversara pe colega si prietena mea Iuliana Grosu. Pentru mine acest nou titlu de campioana reprezinta a doua performanta obtinuta la senioare. Ma bucur ca am pasit cu dreptul, desi aveam ceva emotii cand am plecat de la junioare. Recunosc ca este mult mai greu la senioare, dar faptul ca pe vremea cand eram junioara m-am antrenat alaturi de colegele mele mai mari a constituit un atu pentru mine. Cum nivelul competitional creste de la an la an, trebuie sa recunosc ca am intampinat ceva greutati, dar dorinta de a castiga m-a ajutat foarte mult. E chiar frumos sa fii campioana".Iuliana Grosu (locul II, 60 kg):
"«Piedica» in aceasta competitie a fost buna mea colega Magdalena Calin, care cred ca a avut o zi mai buna. Dar acum, asta este, nu imi ramane decat sa ma concentrez mult mai bine la viitorul concurs si sigur voi reusi. Nu va fi usor, pentru ca la categoria mea (60 kg) sunt multe sportive de valoare".Simona Tudorache (locul II, +60 kg):
"Pentru mine nu pot spune ca acest an a inceput prea bine. Acest loc secund ma determina sa cred ca trebuia sa muncesc mai mult. Poate nu am avut nici dispozitia necesara, poate emotiile au fost prea mari sau poate chiar adversara mi-a facut probleme, pentru ca era venita de la o categorie care se axeaza foarte mult pe viteza. Nu ma caracterizeaza aceasta postura de secund, fiind obisnuita cu titlul de campioana, obtinut atat la campionatul trecut, cat si la cel de acum doi ani. Imi propun sa revin pe cea mai inalta treapta a podiumului chiar de la campionatul urmator".Raluca Grigoras (locul III, 60 kg):
"Ma multumeste acest loc III pentru ca este prima mea participare la un concurs de senioare si, sincera sa fiu, chiar nu ma asteptam sa obtin vreo medalie. Sunt o fire emotiva si de aceea imi trebuie ceva timp sa ma integrez in stilul de joc al acestei categorii".Cristian Stoica (locul I, 60 kg):
"Pana in finala totul s-a desfasurat conform asteptarilor mele, adica destul de lejer. Insa adversarul dinamovist din finala m-a obligat sa ma concentrez mai mult, iar diferenta de un punct demonstreaza ca a fost o lupta foarte stransa. Pot spune ca mi s-a parut un campionat usor, dar urmeaza campionatele europene si mondiale, despre care nu pot sa spun acelasi lucru. Dar trebuie sa facem tot posibilul sa demonstram ca, desi suntem o echipa de proaspeti seniori, concurenta nu ne sperie".Sorin Alexandru (locul III, -75 kg):
"Imi doream sa devin campion, dar am tatonat prea mult. Nu degeaba se spune ca cea mai buna aparare este atacul. Adversarul meu s-a bazat pe acest lucru si m-a invins. Dar la urmatorul campionat sper sa fiu capabil sa adopt cea mai buna tactica de lupta, astfel incat titlul de campion sa-mi revina. Acum nu-mi ramane decat sa fac treaba buna cu echipa la Campionatele Europene din Turcia".Andrei Tamasi (locul III, - 75 kg):
"Am venit la Rapid de la Targoviste, in urma cu patru ani. Pot spune ca nivelul de pregatire este mult mai ridicat in Capitala. De aceea, imi dau seama ca trebuie sa-mi intensific programul de antrenament. Rezultatul obtinut in actualul campionat nu ma multumeste nici pe departe. Desi adversarul nu era pe masura, din cauza unei greseli am pierdut calificarea in semifinala. Am avut si putin ghinion, pentru ca am fost nevoit sa concurez la alta categorie, deoarece la -75 kg era inscris colegul meu Alexandru si ne-am gandit ca n-ar strica daca am lua amandoi medalia de aur la categorii diferite. Insa, n-a fost sa fie. Speram ca acest obiectiv sa-l indeplinim anul urmator".Seriozitatea pe care cei doi antrenori, Mihaela si Daniel Iorga, o impun, spiritul de echipa, munca intensa depusa la antrenamente si ambitia de a castiga le-au adus acestor sportivi recunoasterea atat pe plan intern, cat si pe plan international. Nu imi ramane decat sa le urez tinerilor karateka de la Rapid Bucuresti mult succes la apropiatele campionate europene si mondiale.
Campionatele Mondiale de Caiac-Canoe din Brazilia bat la usa
Sportivii sectiei de caiac-canoe Locomotiva CFR si-au imbogatit in acest an palmaresul sportiv cu inca sapte medalii castigate la competitiile interne si internationale de juniori si de seniori. Aflati in perioada de pregatire pentru campionatele nationale de seniori si campionatele mondiale de juniori din Brazilia, canoistii feroviari spera ca efortul lor sa fie cat mai bine rasplatit.
Pentru acesti campioni performantele obtinute in numeroasele competitii la care au participat au o semnificatie aparte, reprezentand o binemeritata rasplata a nenumaratelor ore de munca si, totodata, un raspuns plin de recunostinta fata de cei care ii sprijina, intre care se numara domnul antrenor Constantin Carstoi, domnul Mihai Neicu, vicepresedintele clubului, si, nu in ultimul rand, fata de cei pe care ii reprezinta - feroviarii. Chiar daca rezultatele lor nu sunt foarte mediatizate, trebuie stiut ca respectivii sportivi au inregistrat foarte multe victorii. Valoarea acestei sectii este data de nenumaratele titluri de campioni nationali si de multele medalii de argint si de bronz obtinute atat pe plan intern, cat si pe plan international.
Sectia de caiac-canoe va fi reprezentata la Campionatele Mondiale din Brazilia de sportivul Ionica Iulian, component al lotului national de juniori si castigator al cinci medalii in competitiile desfasurate pana in prezent, caruia ii uram mult succes si, de ce nu, ii adresam binecunoscutul indemn "Mana iute!".Pagini realizate de Oana Bran