Interviu cu domnul
Dinu Panait, consilier personal al ministrului Transporturilor
Jurnal Feroviar: Domnule consilier, intrucat situatia dumneavoastra este una de exceptie, as putea spune, dar foarte relevanta pentru o intreaga categorie umana, pentru inceput as vrea sa-mi spuneti cat este de greu pentru o persoana cu handicap sa se integreze in viata sociala si economica.
Dinu Panait: Daca nu ai putin noroc, este foarte dificil. Majoritatea firmelor, dintr-un motiv sau altul, ocolesc aceasta categorie de oameni sau, mai bine zis, o ignora pur si simplu. Cand a fost votata Ordonanta de Urgenta nr. 102/1999, prin care institutiile, indiferent de capital, sunt obligate sa sprijine persoanele cu handicap, credeam ca, in sfarsit, vom fi si noi vazuti ca orice alta persoana care nu-si doreste decat sa presteze un serviciu in urma caruia sa-si poata intretine familia. Din pacate, n-a fost asa. Constiinta morala umana este invaluita de imaginea uneori neplacuta a unei persoane cu handicap si atunci parca ceva ii spune ca nu o poate ajuta. Trebuie inteles ca noi nu avem nevoie de mila crestina; din contra, vrem sa muncim. Prin aportul nostru dorim, intr-un fel sau altul, sa sprijinim dezvoltarea economiei nationale. Cand esti sanatos, nu stai sa te gandesti daca ai putea sa traiesti din acea indemnizatie pe care o primesc astfel de oameni. Din propria experienta pot sa va spun ca, daca nu mai ai si alt venit sau un ajutor, este aproape imposibil sa razbati intr-o astfel de societate, care se preocupa din ce in ce mai putin de soarta noastra. Probabil ca multe institutii se tem de faptul ca atunci cand angajezi astfel de persoane trebuie sa le creezi anumite facilitati la locul de munca pentru a putea desfasura o activitate si ignora faptul ca, prin lege, fiecare angajator beneficiaza si de unele avantaje, cel mai important fiind scutirea de impozit. De aceea, am ajuns la concluzia ca nu exista peste tot vointa. Nu inteleg de ce este atat de greu sa transformi aceasta categorie de oameni din consumatori in contribuabili; societatea ar avea astfel mai mult de castigat. Dar, la noi in tara, acestor oameni li se da o amarata de indemnizatie, care nu face altceva decat sa-i condamne la saracie. Multi considera ca daca o persoana are un anumit handicap fizic, ea devine si inapta in gandire. Se insala. Handicapul meu poate fi intalnit si la alte mii de cetateni. Pentru acestia, am un mesaj incurajator: daca eu am avut norocul sa-mi gasesc un post intr-o institutie destul de mare, si ei ar putea reusi. Insa este nevoie de bunavointa. Stiti ce mi-a spus domnul ministru Miron Mitrea? Ca are nevoie de mintea mea si nu de picioarele mele. Deci, daca factorii de conducere din fiecare institutie ar gandi astfel, persoanele cu handicap ar deveni oarecum "normale".
J.F.: Cum "vedeti" functia de consilier personal al domnului ministru?
D.P.: Chiar daca am o recunoscuta pregatire profesionala – diplomat in drept si economie, specialist in dreptul muncii –, a existat o perioada neagra, in care credeam ca toti acesti ani de munca se naruie, ca au fost in zadar. A venit insa clipa cand domnul ministru a spus ca are nevoie de mine, de mintea mea. Este extraordinar sa muncesti alaturi de atatea personalitati si sa-ti dai seama ca, prin ceea ce faci, esti util societatii si altor mii de oameni. Este o adevarata onoare cand domnul ministru imi cere parerea in legatura cu anumite probleme de ordin juridic, social sau din orice alt domeniu bine stapanit de mine, sau cand vin oameni cu nenumarate probleme - cum ar fi, de exemplu, desfacerea contractului de munca - si imi cer ajutorul. Ca o paranteza, trebuie sa recunoastem ca multi functionari au obiceiul sa-l trateze pe omul din fata lor ca pe o persoana care nu are niciodata dreptate. Ceea ce este gresit, pentru ca acel om poate nu este un oarecare, ci o persoana care stie ce are de facut, dar nu poate din cauza acestui gen de functionari. Revenind, pot spune ca rolul meu este si de a repara, uneori poate doar verbal, ceea ce gresesc acesti lucratori. Este foarte usor sa-l "lovesti" pe om cu legea, mai greu este sa aplici legea in spiritul ei, nu numai in litera ei.
J.F.: De ce credeti ca domnul ministru Mitrea a inteles importanta acestei categorii de oameni, iar altii inca prefera sa o priveasca cu oarecare indiferenta?
D.P.: Domnul ministru a constientizat faptul ca acest segment de populatie, departe de a fi un "balast", o greutate in plus pentru societate, are, dimpotriva, un mare potential de inteligenta si creativitate, care, pus cu adevarat in valoare, poate fi foarte benefic societatii. Marginalizarea lui nu inseamna altceva decat pierderea unor valori; foarte multi dintre noi sufera de un handicap fizic, nu mintal. Sunt oameni care au studiat si de la care multi altii au ce invata. E adevarat, in momentul in care angajezi astfel de persoane apar unele probleme: trebuie sa le creezi anumite conditii, cum ar fi intrari de acces de anumite dimensiuni, grupuri sanitare adecvate, birouri speciale si multe altele. Deci, pe langa bunavointa de a-i angaja, trebuie sa existe si posibilitatea de a le oferi conditii minime pentru a-si desfasura activitatea.
J.F: Cat de mare este importanta pe care conducerea MLPTL o acorda acestei categorii de persoane?
D.P.: Desi pentru unii ar parea de necrezut, sa stiti
ca MLPTL, prin oamenii pe care ii are in conducere, acorda un sprijin foarte mare
persoanelor cu handicap.
In ceea ce priveste situatia existenta
in sediul ministerului, pot aminti despre faptul ca a fost modificata intrarea de la
poarta G, au fost amenajate locuri rezervate de parcare, usile din interiorul ministerului
sunt mai largi, asa incat sa aiba loc caruciorul, si, bineinteles, grupul sanitar e
special amenajat. Aeroportul International Bucuresti-Otopeni a fost dotat cu toate
utilajele obligatorii pentru accesul si circulatia persoanelor cu mobilitate redusa. In
ceea ce priveste statiile de cale ferata, a fost elaborat un proiect de lucrari de
ridicare a peroanelor, iar pentru viitor se aspira la realizarea unui program pentru
construirea unor vagoane speciale. Aceeasi situatie se va intalni si in cazul mijloacelor
de transport in comun, unde producatorii vor fi obligati sa construiasca si un numar mic
de autovehicule pentru transportul acestei categorii de persoane. De asemenea, domnul
ministru a pus in aplicare o reglementare - Normativ pentru adaptarea cladirilor civile si
a spatiului urban aferent la exigentele persoanelor cu handicap -, care zacea uitata de
ani de zile si care a fost data publicitatii.
J.F.: Credeti ca acest exemplu va fi urmat si de
alte ministere?
D.P.: N-as putea spune. Sunt insa curios ce vor raspunde majoritatea reprezentantilor nostri cand cei de la Uniunea Europeana ii vor intreba cum au rezolvat problemele persoanelor cu handicap! Peste tot in lume magazinele sunt prevazute cu rampe si locuri special construite, aeroporturile, cinematografele, restaurantele, chiar si strazile sunt prevazute cu culoare alocate deplasarii acestei categorii de persoane. De aceea noi am trecut la aplicarea acelui normativ, care prevede toate conditiile de calitate corespunzatoare exigentelor persoanelor cu handicap si care poate fi extins la scara mai larga.
J.F.: Domnule consilier, ne puteti spune ce satisfactie va ofera dumneavoastra, ca om, acest post?
D.P.: Relatia cu oamenii, faptul ca le sunt util semenilor mei si, totodata, societatii ma fac sa cred ca sunt ca toti ceilalti. Este o binecuvantare sa vezi ca esti tratat de colegi ca un om fara nici un defect. Munca de zi cu zi mi-a redat increderea si chiar fizic ma face sa ma simt mai sanatos.
A consemnat
Oana Bran
